Bilete The Duke Ellington Orchestra - 20 ian '25, ora 19:00 - Sala Palatului

The Duke Ellington Orchestra

Sala Palatului, București

luni, 20 ianuarie '25, ora 19:00

Cumpără bilete

Vezi harta locurilor
Nr. bilete
VIP EarlyBird
Categoria 1 EarlyBird
Categoria 2 EarlyBird
Categoria 3 EarlyBird
Categoria 4 EarlyBird
Stoc epuizat
Categoria 5 EarlyBird
Stoc epuizat
Dacă ai un cod de voucher, click aici
Biletele sunt returnabile

Detalii

Duke Ellington Orchestra - 100 de ani de existență celebrați cu un concert special la Bucureşti în 2025.
După mai multe concerte susţinute în trecut la Bucureşti şi Sibiu, Duke Ellington Orchestra, unul dintre cele mai cunoscute big band-uri, se întoarce în România.

Evenimentul va avea loc pe data de 20 ianuarie 2025, la Sala Palatului, de la ora 19.

Aflată în prezent sub conducerea directorului muzical Charlie Young, Duke Ellington Orchestra a fost înfiinţată în anul 1923 şi este una dintre cele mai influente din istoria jazz-ului.

„Întotdeauna am considerat orchestra lui Duke Ellington drept una dintre cele mai mari realizări din istoria artei. El a adunat cei mai buni muzicieni, iar ei au continuat, interpretând această partitură enormă de muzică originală. Longevitatea, intimitatea și puterea muzicii lor rămân de neegalat”, spunea Wynton Marsalis în New York Times, la 100 de ani de la nașterea lui Duke.

Câştigător a 13 Premii Grammy, Duke Ellington este apreciat şi astăzi pentru curajul cu care a extins graniţele jazzu-lui, mai mult decât orice alt muzician, fără a renunţa însă la adevărata esenţă a acestei muzici.

Într-o carieră care s-a desfășurat pe mai mult de cinci decenii, Ellington a scris peste două mii de compoziții, inclusiv „It Don't Mean a Thing (If It Ain't Got That Swing)”, melodie prin care se consideră că a inaugurat era swing a jazz-ului, „Mood Indigo” sau „Sophisticated Lady”.

Duke și-a condus orchestra în peste 20 000 de concerte și în mai multe turnee mondiale, compunând cântece, scriind partituri pentru filme, compunând musicaluri și fiind unul dintre cei mai mari ambasadori ai culturii americane.

Ducele jazz-ului a cântat alături de nume precum: John Coltrane, Louis Amstrong, Frank Sinatra sau Ella Fitzgerald.

După moartea sa în 1974, fiul lui Duke, Mercer, un muzician și compozitor strălucit, a condus orchestra timp de 22 de ani, iar după moartea acestuia, în 1996, fiul lui Mercer, Paul, a preluat conducerea pentru 10 ani, pentru a alege ulterior o carieră în film. Actualul director muzical, Charlie Young, a cântat în orchestră în timpul conducerii lui Mercer și a colaborat cu mulți dintre membrii din vremea lui Duke.

Muzicienii din Orchestra Duke Ellington de astăzi sunt foarte mândri să ducă mai departe moștenirea lăsată de fiecare dintre artiştii care au făcut parte din această faimoasă orchestră şi să respecte standardele atât de înalte.